Restanțe de două luni, primă de titlu mai la toamnă!** Jucătorii Stelei sunt neplătiți din februarie

Restanțe de două luni, primă de titlu mai la toamnă!** Jucătorii Stelei sunt neplătiți din februarie
  • Publicat:
  • Actualizat:

Campioni ai României cu cinci etape înainte de sfârșitul campionatului, jucătorii Stelei sunt neplătiți din luna

În plus, elevii lui Reghecampf vor să-i solicite lui Gigi Becali plata imediată a jumătate din prima pentru câștigarea titlului cu numărul 24
Patronul a condiționat acordarea acestei prime de intrarea în grupele Ligii

Steliștii nu au mai trecut pe la bancomat de la sfârșitul iernii. Dacă pe plan sportiv o duc foarte bine, echipa fiind campioană cu cinci etape îninte de finalul sezonului, financiar performanța nu a fost încă răsplătită. Asta pentru că elevii lui Reghecampf nu și-au mai primit salariile din luna februarie. Chiar și așa, jucătorii nu au avut reproșuri, și-au văzut de treabă și și-au îndeplinit obiectivul. O explicație poate fi obișnuința cu întârzierile, culmea, acest fapt fiind trecut chiar în contract. Cum fiecare fotbalist care semnează cu Steaua are stipulat în acte că acceptă să-și încaseze banii cu două luni întârziere, fotbaliștii nu s-au stresat foarte mult de situație. Și totuși, atunci când vine vorba de bani, mulți au și o nemulțumire: prima de campionat.

Singurul care a făcut referire la această primă a fost Gigi Becali, după ce patronul a dezvăluit în urmă cu o lună modul în care urmează să-și recompenseze fotbaliștii. „O să le dau câte 100.000 de euro de titular, însă acești bani îi voi achita doar în momentul în care vor intra în grupele Ligii Campionilor, nu după câștigarea campionatului”, a spus latifundiarul din Pipera.

Bourceanu, singurul fericit
Chiar dacă a spus că nu va da nicio primă în această primăvară, Gigi Becali va fi nevoit să-l premieze pe căpitanul Alexandru Bourceanu. Mijlocașul și-a trecut în contract o clauză conform căreia, în cazul în care echipa din Ghencea câștigă campionatul în acest sezon, clubul trebuie să-i achite 50.000 de euro. Din câte se pare, Bourceanu e singurul în această situație, iar ceilalți jucători au strâmbat din nas când au auzit ce are de gând să facă Becali.

Steliștii vor să-i ceară acum lui Gigi Becali jumătate din cei 100.000 de euro promiși pentru o eventuală calificare în grupele Ligii Campionilor. Ei au informații că la începutul acestei veri vor fi virați în conturile clubului peste trei milioane de euro, sumă provenită din drepturile TV.

3 tururi preliminare trebuie să treacă Steaua pentru a juca în Liga Campionilor, aici fiind inclus și play-off-ul

20 de milioane de euro ar încasa Steaua din accesul în grupele Ligii Campionilor

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital!  Anunțul oficial al medicilor: 'S-au infectat şi sondele stimulatorului cardiac' 😲
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital! Anunțul oficial al medicilor: 'S-au infectat şi sondele…
Decizie fără precedent în fotbal: naționala aflată pe locul 15 în lume a convocat un amator!
Decizie fără precedent în fotbal: naționala aflată pe locul 15 în lume a convocat un amator!
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul…
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub avertizare de vreme extremă
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub avertizare de vreme extremă
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Milionarul de 28 de ani care a lăsat Statele Unite pentru România e asaltat de femei: Unele nu ştiu limita
Milionarul de 28 de ani care a lăsat Statele Unite pentru România e asaltat de femei: Unele nu ştiu limita
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică + Ce au hotărât medicii în ”celula de criză”
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică +…
Se dau banii de taxe înapoi. Vin direct în plic: A fost o greșeală
Se dau banii de taxe înapoi. Vin direct în plic: A fost o greșeală
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Gunoiul unora, comoara altora. Cât câștigă, zilnic, un român care adună PET-uri reciclabile din coșurile de gunoi
Gunoiul unora, comoara altora. Cât câștigă, zilnic, un român care adună PET-uri reciclabile din coșurile de gunoi
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…